Geografia sacra a Romaniei

Muntii Buzaului sunt cunoscuti in mediile oculte, si in cele foarte „terestre“, mai ales ale armatei, ca regiune unde se manifesta fenomene ciudate: disparitii de persoane, aparitii de Obiecte Zburatoare Neidentificate, ape vii, izvoare radioactive, defectari ale aparaturii electrice, voalarea filmelor fotografice etc.

Nu este de mirare ca in Muntii Buzaului stabilise generalul Ilie Ceausescu o subunitate cu un caracter ocult, pentru a „puncta“ si antrena soldati pentru unitatea de paranormali pe care voia s-o infiinteze.
In aceasta incursiune in necunoscut, suntem insotiti de o echipa de extrasenzoriali, condusa de cercetatorul Vasile Rudan, care, in anii ’80, a efectuat o serie de teste in regiune, la cererea gen. Ilie Ceausescu. Cu ajutorul acestor ghizi psihici am descoperit o lume de dincolo de noi, pe care localnicii o numesc „Tara Luanei“, o lume a misterelor, a mesajelor ocultate si a manifestarilor paranormale.

GEOGRAFIA SACRA
Muntii Buzaului au fost inclusi, din cele mai vechi timpuri, in geografia sacra a lumii. Este vorba de o geografie ale carei coordonate ezoterice au fost stabilite in vremurile de dinainte de Marele Potop, cand pe Pamant domneau zeii, dupa cum ne transmit toate mitologiile lumii, incepand cu cea sumeriana, considerata cea mai veche. Coordonatele respective includeau zone unde se manifestau anomalii magnetice, zone cu potential energetic care se manifesta in plan fizic si spiritual, numite de catre expertii in parapsihologie „perimetre energo-informationale“. In astfel de perimetre se petrec fenomene ciudate, corpul se dematerializeaza, calatorind in spatii atemporale sau primeste informatii telepatice de la entitati necunoscute, iar subsolurile sunt intotdeauna bogate in zacaminte de mare interes. Oamenii cu perceptii extrasenzoriale se simt foarte „apasati“ de incarcatura energo-informationala existenta in asemenea zone geografice sacre, de care Romania este plina. Este suficient sa citesti „Dacia preistorica“ a lui Nicolae Densusianu ca sa ai dimensiunile geografiei sacre ale tarii noastre.

CERUL STRANIU
Zona la care ne referim in acest material este o regiune „sihastrita“, ce cuprinde comuna Bozioru, cu satul Fisici, catunul Nucu, pana dincolo de Lacul Gotes, zona intinsa peste culmi stravechi, unde poti vedea straturile geologice ridicate aproape pe verticala, in urma unor contorsiuni ale scoartei petrecute in vremuri imemoriabile. Satele si catunele cu putini locuitori urmeaza o linie serpuita peste culmi salbatice, unde ursii sunt la ei acasa (iar ursii de pe aici sunt renumiti pentru ferocitatea lor). Peste aceasta zona se intinde un „cer straniu“, care uneori capata o intensitate ce nu poate fi descrisa prin cuvinte, pe care oamenii de stiinta o masoara in grade Kelvin, avand valoarea de peste 23.000. Pentru comparatie, azurul cerului deasupra marilor orase abia depaseste 16.000 de grade Kelvin. Avem norocul sa observam cu ochii nostri acest fenomen. Treptat, cerul senin, acel albastru curat ca in zilele frumoase, capata nuante atat de profunde, incat parca devine un vortex. Cu cat te uiti mai mult, cu atat simti ca te absoarbe infinitul. Este ca o vraja care iti cuprinde toata fiinta si-ti paralizeaza simturile, nu mai auzi nimic in jur, iar pupilele se dilata. Suntem scosi din aceasta stare de companionii nostri care ne spun zambind: „Ati simtit cum se deschid portile energetice ale Universului, cand toata fiinta devine spirit“. Cel mai straniu ni s-a parut noua faptul ca eram foarte aproape sa ratam momentul, daca nu ni s-ar fi atras atentia fiind preocupati sa ne uitam pe unde calcam, prin bolovanisurile cararii.

SECRETELE DIN ADANCURI
Ne dam seama cat de usor este sa ratezi un astfel de fenomen, fiind dezobisnuiti sa privim cerul. Cercetatorul Vasile Rudan ne spune ca testele extrasenzoriale au rezultate maxime atunci cand cerul capata acea intensitate de peste 23.000 de grade Kelvin, perceptia fiind acuta. In anii ’80, Vasile Rudan a coordonat un grup de copii carora le testa aptitudinile extrasenzoriale. Acestia nu constientizau puterile lor deosebite, participand la teste ca si cand ar fi fost jocuri normale. Erau impartiti pe grupe, asezati pe anumite culmi si li se spunea sa transmita prin puterea gandului, de la o grupa la alta, diferite informatii. Aceste transmisii telepatice aveau o mare acuratete cand cerul ajungea la intensitatea maxima. In plus, ei au indicat cu precizie, tot prin perceptie extrasenzoriala, locuri unde se afla vestigii antice, fapt ce i-a uimit pe arheologii care fusesera chemati pentru experiment. De unde stiau? Percepeau informatii ca si cand pamantul le dezvaluia tainele sale. Aici ar trebui amintita alta coincidenta stranie cu denumirile oculte ale civilizatiei sumeriene. „Buzuru“ (Bozioru ), avand ca simbol un triunghi cu baza pe verticala, se referea la un zeu enigmatic „care rezolva secretele din adancuri“, asociat de unii sumerologi cu un zeu al minelor. Era ca si cand acest enigmatic zeu intrase in „rezonanta“ cu micii cercetatori.

CELALALT TARAM
Cu siguranta, cele mai ciudate fenomene din zona sunt disparitiile de persoane. Aceste disparitii se manifesta in doua moduri. Unele persoane au disparut si nu au mai reaparut – eveniment relatat de Monitorul de Iasi, iar altele au disparut dintr-un loc si au aparut in altul, dupa o perioada de timp, fara sa-si aduca aminte ce s-a intamplat, dupa cum reiese din povestirile satenilor, stranse de profesorul de romana din comuna Bozioru, Ilie Mandricel. Despre „celalalt taram“, care, in unele conditii, „absoarbe“ pe nenorocosii care se afla in preajma, exista destule relatari cat sa merite o cercetare stiintifica a fenomenului. Din punctul de vedere al studiului fenomenelor paranormale (si ne referim la testele paranormale la care au participat numai oameni de stiinta, rezultatele acestora fiind publicate in „Enciclopedia Fenomenelor Paranormale“ de Brian Inglis), teleportarea este „transferul materiei prin materie“, pana nu demult un nonsens. Acest transfer presupune vointa „cuiva“ sau anumite conditii electromagnetice, obiecte sau persoane disparand dintr-un loc si aparand in altul sau pur si simplu, disparand in „neant“. Obiectul sau persoana transportata se numeste „aport“, putand fi incadrata in anumite coordonate fizice, spatiu, timp, greutate etc.

TELEPORTAREA DOAMNEI GUPPY
Anul 1871. Intr-un imobil din Conduit Street, Londra, se stransese un grup de oameni de stiinta, pentru a participa la demonstratiile de teleportare efectuate de mediumuri renumite ale timpului. Era o adevarata piatra de incercare sa se admita ca un obiect se poate dematerializa dintr-un loc si materializa in alt loc. Demonstratiile erau facute cu obiecte, care apareau sub ochii oamenilor de stiinta, dar ei se declarau nemultumiti, invocand tot felul de „inselatorii“. Insa Madame Guppy era sa-i dea gata, cand a fost dematerializata din casa ei din nordul Londrei si materializata in sala de sedinta. Madame Guppy, o femeie corpolenta, i-a privit nauca si jenata (era in capot) cateva secunde, apoi a fost „dusa“ inapoi. O vizita rapida, discreta in privinta scopului, la domiciliul acesteia a confirmat faptul ca era imbracata in acelasi capot. Nu era constienta de „calatoria“ ei, crezand ca avusese o „viziune“ provocata de o indigestie. Straniu era faptul ca nici unul dintre mediumurile prezente in sala de testari nu-si aducea aminte sa fi vrut sa faca aceasta demonstratie, dar erau exasperati ca „aportarile“ de obiecte nu erau luate in considerare de oamenii de stiinta. „Experimentul Guppy“ a fost trecut la „iluzionism“.

BRAILENI PIERITI IN NEANT
Tinem sa precizam ca vortexul din Bozioru nu are nici o legatura cu experimentele militare supervizate de gen. Ilie Ceausescu, nimic in comun cu „Experimentul Philadelphia“ sau „Proiectul Montauk“, „ocultii“ generalului doar profitand de particularitatile zonei pentru a-si imbunatati performantele metapsihice. In aceasta zona par ca se deschid porti temporale in mod natural, in care oamenii sunt absorbiti si uneori este posibil sa pateasca ce a patit echipajul de pe USS Eldridge. O prima referire la astfel de disparitii face Dan Fodor, in Monitorul de Iasi. El relateaza despre doi braileni (sursa reporterului i-a cerut sa nu le dezvaluie numele), care, in anul 1980, au plecat spre catunul Nucu, dar, intr-un loc numit „La Tiharie“, unul dintre ei s-a gandit sa faca o urcare pe una dintre stancile cu forme ciudate din zona. Folosind echipamente de alpinism, tanarul a urcat pana in varf, de unde a strigat la prietenul sau: „Uite ce am gasit!“.S-a aplecat, a ridicat ceva ce parea a fi un lant metalic si… a disparut. O vreme, cel ramas jos a asteptat ca prietenul sau sa termine cu glumele, apoi s-a convins ca s-a intamplat ceva cumplit. L-a anuntat pe fratele disparutului, care a sosit din Braila cu o echipa de zece insi, cativa dintre ei lucrand in Ministerul de Interne. Chiar fratele disparutului a urcat pe stanca. A gasit si el lantul metalic, pe care l-a ridicat si… a disparut si el. Nimeni n-a mai indraznit sa repete „figura“. Cei doi frati, cautati in zadar prin imprejurimi, n-au mai aparut niciodata.

ENIGMATICA CIVILIZATIE
Chestionat in privinta disparitiei celor doi braileni, Alexandru Mironov, care fusese de vreo opt ori prin regiune, a tinut sa sublinieze ca zona este intr-adevar foarte deosebita si fara astfel de disparatii misterioase. Printre altele, a precizat ca aceasta zona nu este, in primul rand, identificata arheologic, desi acolo au fost descoperite fragmente de ceramica a unei civilizatii careia nu i s-a putut preciza epoca, diferita de vestigiile cunoscute deja din punct de vedere arheologic. A amintit despre anomaliile magnetice, despre un pisc care atrage toate fulgerele, despre izvoare radioactive si despre o regiune unde solul este negru, ca si cand, odata, acolo, a ars „ceva“, probabil o constructie imensa. Am vazut si noi stratul gros de sol ars si o bucata dintr-un zid ciclopic, care probabil inconjura intreaga asezare. In regiunea amintita de A. Mironov, in anii ’80, grupurile de copii telepati, condusi de cercetatorul Vasile Rudan, au indicat, prin perceptie extrasenzoriala, locurile unde exista vestigii. In acele locuri au fost descoperite urme ale acelei asezari necunoscute, dar „experienta“ arheologilor nu a mers mai departe de demonstratiile copiilor, dintr-un dezinteres imposibil de inteles. Ce civilizatie stranie a inflorit oare pe acest „vortex“ natural si cum a disparut ea?!

EXPERIMENTUL PHILADELPHIA
In timp, teleportarile, cu toate fenomenele fizice care le implica, au fost admise sub denumirea de „manifestari complexe“. In urma testarilor renumitului guru Sai Baba, din Andhra Pradesh, India, care teleporta obiecte fara sa se concentreze profund, s-au observat chiar niste detalii de „decor“ care insotesc teleportarea, anume ca materializarea da impresia de „aruncare“ a obiectului respectiv, de parca ar fi azvarlit de undeva. In unele cazuri se aude un zgomot, ca o plesnitura, care insoteste teleportarea, iar obiectul este cald, ceea ce demonstreaza efortul energetic in timpul materializarii. In ceea ce priveste teleportarile de persoane, in afara de „madame Guppy“, nu s-au mediatizat alte experimente. Evident, daca nu tinem seama de „Experimentul Philadelphia“, un proiect ultrasecret al Marinei Americane in privinta „invizibilitatii“, efectuat in 1943, in urma caruia nava USS Eldridge a disparut, fiind deschisa o „poarta“ in timp, de 40 de ani. Cand a aparut, personalul navei era iremediabil „marcat“.

PORTILE TIMPULUI
Dr. John Von Neumann, un savant in domeniul fizicii si informaticii, si-a dat seama ce nu a mers bine in „Experimentul Philadelphia“: campurile electro-magnetice care produsesera invizibilitatea navei afectasera structura biologica a organismului uman, astfel ca membrii echipajului au fost scosi din punctul lor de referinta temporala, afectandu-le orientarea in timp si spatiu. „Aducerea“ lor inapoi a fost posibila doar cand marinarii au constientizat carui timp apartin, dar multi dintre ei nu au supravietuit „prezentului“ si au disparut pana la urma definitiv. Ulterior, s-a desfasurat Proiectul Montauk, dupa numele bazei din Long Island unde dr. Neumann, bazandu-se pe rezultatele „Experimentului Philadelphia“, a inventat „scaunul psihotropic“, cu ajutorul caruia un medium reusea sa deschida „porti temporale“, calatorind prin tuneluri spiralate care-i absorbea dintr-un loc si-i azvarlea intr-altul. Din nefericire, aceste experimente n-au fost niciodata recunoscute oficial, de aceea par numai scenarii de filme gen „Star Gate“
Sursa:www.ziarulcn.com

Zei sau vizitatori din alta lume?

Potrivit teoriilor despre astronauții din vechime, ființe extraterestre inteligente (numite astronauți străvechi sau extratereștri străvechi) au vizitat Pământul, iar acest contact are legătură cu originea și dezvoltarea culturilor, tehnologiilor și religiilor umane. Unele dintre aceste teorii susțin că zeitățile din cele mai multe religii – dacă nu cumva din toate – sunt, de fapt, extratereștri, tehnologiile lor fiind considerate drept dovadă a originii lor divine de către pământeni.

Aceste teorii au fost popularizate cu precădere în a doua jumătate a secolului XX, de scriitorii Erich von Daniken, Zecharia Sitchin, Robert K. G.  Teoriile despre astronauții străvechi au fost folosite masiv in literatura SF. Aceste teorii sunt însă ignorate de comunitatea științifică și în jurnalele și studiile academice.

Profetul Necunoscut al Epocii Electricitatii !

Nota editorului, 28 August, 1995

Acest text a fost scos la iveala de John R.H. Penner dintr-o carte gasita intr-un anticariat,

pentru doar 2,50 Dollars. Singura modalitate de identificare este numele cumparatorului initial,

Arthura Daine (?), datata 29 Aprilie, 1978.

Cartea pare sa fie considerabil mai batrana, scrisa cu ajutorul unei masini de scris, si apoi fofocopiata si apoi capsata. Alta particularitate a cartii este ca are patru fotografii originale fotocopiate ale lui Tesla, si ca originalul continea 40 de pagini.

Trebuie sa-mi cer scuze pentru calitatea scanarilor, dar originalele erau de o calitate foarte scazuta , si asta este tot ce am putut sa obtin dupa prelucrare.

Cartea nu are nici o forma identificabila de Copyright, sau orice mijloace de a identifica si contacata autorii sau cei care au publicat-o. Din cate mi-am dat seama aceasta autobiorgafie nu mai este disponibila nicaieri in forma tiparita. Urmarind interesul de a face acest tex important, disponibil publicului larg, am rescris intregul text cuvant cu cuvant asa cum apare in aceasta versiune in format electronic. Singurele cuvinte care apar in aceasta lucrare si nu erau in textul original, sunt aceasta nota a editorului , si introducerea. Am mentinut numarul paginilor exact asa cum apar in original – inclus fiind si ciudatenia prin care Capitolul I incepe de la pagina doi. Daca cineva stie cum poate fi contactat editura initiala, va rog sa ma contactati la adresa de mai jos, astfel creditu sa ajunga acolo unde ar trebui:

John Roland Hans Penner

464 Scott Street

St. Catharines, Ontario

L2M 3W7, Canada

Phone: 905.646.3551

eMail: J.Penner@GEnie.GEIS.com

Acest fisier poate fi distribuit liber, atat timp cat continutul lui nu a fost modificat, in ori ce fel. Nu poate fi vandut, sau publicat pentru profit, decat daca obtineti un drept de publicare pentru profit de la Kolmogorov- Smirnov Publishing, or John R.H. Penner.

Daca nu sunt facute alte specificatii aceasta lucrare este sub Copyright ©1995 by John R.H. Penner.

 

 

Introducere

 

Nikola Tesla s-a nascut in Croatia ( atunci parte din Austo-Ungaria ) la data de 9 Iulie 1856, si a murit la data de 7 Ianuarie 1943. A fost Inginerul electrician care a invantat curentul alternativ, motorul electric cu inductie electromagnetica, to el a fost omul care a facut posibila transmisia energie electrice la sacara industriala, asa cum o vedem astazi. Tesla si-a inceput studiile in domeniile fizicii si matematicii la Politehnica Graz, apoi a urmat filosofia la universitatea din Praga.

A lucrat ca Inginer Electrician in Budapesta Ungaria, si apou in Franta si Germania. In 1888 descoperirea sa, „campul magnetic poate fi folosit pentru a roti doua bobine aflate in unghi drept , daca sunt alimentate cu curent alternativ defazat cu 90 de grade, a facut posibil inventarea motorului cu inductie de curent alternativ,.Marele avantaj era ca acest tip de motor era fara perii, lucru care la vremea respectiva se credea a fi imposibil.

Tesla s-a mutat in Statele Uite in 1884, unde a lucrat pentru Thomas Edison, care i-a devenit repede rival – Edison care era avocatul curentului continuu si a sistemului inferior de transmisie al cestuia. In tot acest timp Tesla a fost comisionat designul generatoarelor de curent instalate la Cascada Niagara. George Westinghouse a cumparat patentele pentru motorul cu inductie al lui Tesla, si lea folosit ca baza pentru sistemele generatoare de curent Westinghouse, care stau inca la baza generatoarelor de curent folosite si astazi.

El a facut cercetari in domeniul curentilor electrici de inalta tensiune si a comunicatiilor fara fir (wireless); La un moment dat a produs un cutremur ce a zguduit pamantul pe o raza de cateva mile in jurul laboratorului sau din New York. Tot el a conceput un sistem care a anticipat comunicatiile fara fir la nivel mondial, masinile fax, radarul, rachete, avioane si vehicole ghidate radio, dar nu in ultimul rand el a inventat tubul cu descarcare in gaze inerte, cunoscut noua ca Neon, si chiar mai mult el a fost primul om care a descoperit ca din spatiul cosmic primim o multitudeine de semnale radio, deci tot Nikola Tesla a fost parintele radio telescopului cu toate implicatiile sale.

 

Nickola Tesla este cu adevarat Profetul Necunoscut al Epocii Electricitatii !

Fara de care Radioul, autoaprinderea,telefonul, generatoarele de curent alternativ, televiziunea, Radiotelescopul, Tuburile economice Cu gaze inerte (Ne,Ar,Kr,Xe) ar fi fost imposibile, si totusi viata si creditul pentru lucrarile sale, mare parte din patentele sale au fost restrictionate si au disparut in uitare, timp in care, altii au publicat patente si s-au auto intitulat descoperitori ai unor lucruri pe care le descoperise Omul de geniuNikola Tesla deja.

Aceasta biografie este scrisa pentru a umple „Gaura Neagra” din spatiul informational.

©Kolmogorov- Smirnov Publishing.

Traducerea si adaptarea textului pentru limba romana  ©Cezar Boros

Traducerea cartii este inca in lucru, acesta este doar un extras, voi face public textul integral dupa finalizarea traducerii, care poate sa mai dureze ceva timp, aceasta fiind o activitate benevola, din pasiune, respect pentru cel care a fost Nicola Tesla, si care nu-mi aduce nici un venit.

Mysteries of the cave of Mount Rodna

Located in southwest Rodna on the left side Tausoarelor Spring Valley, at an altitude of about 1000 m, Cave Tausoarelor fascinating tourist who manages not only to obtain approval for his visit, but even the cavers, people who have seen many such underground roads cross the mountains. A variety of galleries and underground rivers that appear four more times and lost in the rock, come to beautify the place, giving it a mysterious air.

Discovered in 1955 by Leon Bart teacher in Parva, cave now suscinta speleologists interest not just from scientists but also of the fresh field of occult and paranormal events. That’s because in the area, along the time events occurred which could not be explained by human logic. The first unusual discovery was made in 1967 by Marin Takei, a retired teacher caving enthusiast.

He noted in what will be called Bear Hall three niches cavern about 15 cm in diameter, arranged as a triangle with the base up and having a distance of about a meter and a half between peaks. If the first two niches had a depth of about 30-35 cm, ending suddenly, the third, top, seemed much longer.

“My father took the story as that used baton and put him on the niche, but she gave no end. He was convinced that beyond the wall that one can find something. ”

However, Mr Takei said nothing about finding niches that three more, he closed with stones and limestone cave.

“She was afraid to see others and not to dig there to destroy the cave. Because he was convinced that the other side is reached by a gallery, which looked a few years. ”

Eventually he found a small gallery underground passage. Mr Takei seeing the cave is not known. He would not even tell them his children.

“We just said that the caves in the mountains hide the true civilization. He seemed fascinated by what he had seen right there. At one point could no longer resist and wrote a book he published it again by 1978. Just as stories were written as fiction. He said that he wants to know what the communists there, it would destroy everything. He left behind a manuscript that we need to publish us over many years, when the Romans were able to understand some things. ”

But the manuscript was destroyed in a fire that destroyed the house a few weeks after Mr Takei died without anyone to be learned the secret cave.

Primitive sanctuary or happenings?

What amazed him was the discovery of the first caving bear skeletons of two species: Ursus arctos and Ursus spealeus. The two species appear to have lived together in those galleries, which contravenes all knowledge about these two species.

In addition, the bones were placed in a strange, circular, north north west and south of Ursus arctos was occupied north and the north east and south spealeus Ursus. How is unlikely that the bears to be killed accidentally in those positions, they were supposed to put someone in a particular purpose. Archaeologists say it may be a primitive man worshiped the cult of the bear.

But this hypothesis seems shaky even before the existence of two species placed alternately. Almost immediately after her discovery of the cave was closed circuit public; I could visit it only with permission of the custodian or others willing to guide tourists visiting the place. Some say that in this way tried to hide certain galleries and theaters that had not seen or made known to the public, visitors had to be away from certain places in the cave, in terms of guidance.

Taus balls

Another bizarre discovery is “Taus balls,” which nobody can say exactly how they formed. Beads are found embedded in limestone wall and floor of the cave party who borrowed his name, Bowls Hall.

Some of those who visited the scene said that sometimes, if you listen closely, you can hear the murmurs that seem to come from inside the ball. L.T., caver, said:

“When I first heard murmurs were with two other colleagues. I thought they were talking, and they thought that I speak. Then I thought that’s beyond the wall that someone can hear the echo. But, sticking my ear to more balls, we found that the murmurs are different, not belonging to the same person. Like every ball that would be a transistor and would send different radio stations. I never could figure out anything specific in those murmurs, but surely they were human, that is heard and men and women and even children’s voices. But not always hear the noises. In 21 visits I’ve made there over the years, sometimes several times a year, I heard only five or six times. ”

Some, the more reluctant to Mr. LT, says murmurs, are in fact noise caused by underground rivers that give the impression of there and dialogues. But because the case falls would hear noises constantly, not only from time to time.

“I am tempted forces beyond human comprehension”

Mr GS Timisoara witnessed an event that even now he can not explain. In an August evening of 1987, he slipped actually Bowls Hall. Hear murmurs from there and was convinced that only the night can be heard. It was prepared with a mini-cassette recorder to record any noise Sharp.

“I was wrapped in a blanket and waited in the dark. And at some point we have heard. I turned on the tape. ”

Murmurs multiplied and grew in intensity, covering the whole hall. Bold was in panic and … fainted. When he awoke it was morning and was in front of the cave.

“But the awkwardness that comes from there but I was not in my cave in the Ialomita, Bucegi. When I saw the monk who had a cell in the cave mouth, he was astonished. Do not understand what’s wrong with me wrapped in blankets and lying in front of the cave. I tried to tell him and began to laugh. But I laughed as I would not have believed it, but for him it seemed normal. Then she told me Father Theophilus – so we call upon God to forgive him – about the voices in caves and the fact that I, in my arrogance I tempted forces beyond human comprehension. ”

The tape has not given, even if he returned next day to Taus. Maybe it took a tourist cave glad I gave a gift. Or maybe it was lost on the road between Bucegi Rodna. Mr. G.S. is convinced that those balls are actually a teleportation device.

“Otherwise I can not explain how I came in a flash from a distance so great. Time will give me justice.

However, even then he tried the experiment several times, never heard any murmurs from the audience and did not wake up to who knows where. Many are caves that cavers – and not only them – try them out of the tourist circuit. They say that to protect those priceless treasures. And I agree that many tourists do not have respect for those fantastic natural treasures hidden in the cave depths. However, sometimes exceeding a certain limit protection and goes to hide some findings that should be known by everyone. Because not once, there underground, there is past history and future of our spiritual roots.

Cernobyl – Fukushima – cine mai urmeaza ?

Astazi 26 aprilie se implinesc 25 de ani de la dezastrul de la Cernobyl, si foarte putine zile de la cel de la Fukushima, si inca nu am intels de ce trebuie sa folosim o tehnologie atat de periculoasa, oare cati oameni trebuie sa mai moara, ca sa realizam, ca energia atomului are un pret foarte ridicat. Se plateste cu vieti, multe vieti umane, dar asta nu este tot, impactul asupra mediului, este de ne conceput. Dintre toate sursele de energie, de ce trebuie sa le alegem doar pe cele care sunt si cele mai periculoase? Trebuie sa gasim o noua sursa de energie, si asta foarte repede, – Daca ne gandim ce a putut sa faca un reactor la Cernobyl, – imagineaza-ti ce se poate intampla daca din anumite cauze, care nu tin de nimeni si de nimic de pe pamant, s-ar intrerupe alimentarea cu energie electrica a sistemelor de racire la reactoarele din intreaga lume, si crede-ma ca nu sunt putine. Stiu ca o sa spui: ce se poate intampla ?, Ce ar putea oare sa opreasca alimentarea cu energie a intregii planete?, si pe buna dreptate, dar daca, sa presupunem prin absurd ca se poate intampla, ce vom face ? Unde sa mai fugim atunci?
Avem o singura planeta, care este casa noastra, si fata de care avem o datorie sfanta, de a o conserva pentru generatiile viitoare, pentru  copii si nepotii nostri. Stii, cele mai bune lucruri sunt gratuite, asa ar trebuie sa ramana, asa ar trebui sa fie si cu energia, de ce trebuie sa existe un furnizor mare, de ce sa nu ne producem fiecare energia necesara, se poate, si este mai fiabil, mai ieftin, si fara sa aiba un impcat asupra mediului. NU am sa spun acum care sunt posibilitatile la care m-am gandit, o sa te las pe tine, cititorule, sa te gandesti ce ai faca daca de maine nu ar mai curge curent electric pe firele bine cunoscute. Te lasa sa te gandesti, pentru ca eu am deja nu una, ci mai multe solutii, dar pana atunci vreau sa ne gandim fiecare, le ceea ce facem si cum facem cu energia electrica, pentru ca pentru a o produce se folosesc tehnologii periculoase, si daunatoare vietii. Sper ca, copii nepotilor mei, sa mai poate sti cum arata cerul albastru, si iarba verde de acasa …

Proiectul Montauk

Proiectul Montauk – Cronicile călătoriilor în timp

Proiectul Montauk și experimentul Philadelphia au început în anul 1943, unde grupul de cercetători de la Biroul Naval a adoptat Teoria Câmpului Unificat enunțată de Albert Einstein în încercarea de a face distrugatorul USS Eldridge invizibil la radar. În mod uluitor, vasul a devenit invizibil nu doar pe monitoarele radarelor – el a dispărut însă din timpul și spațiul cu care ființa umană este familiarizată, fiind teleportat inclusiv echipajul de la bord. Experimentul Philadelphia s-a dovedit a fi un dezastru total pentru membrii echipajului de pe Eldridge.

Efectele experimentului au fost perturbări psihologice grave, traume fizice și chiar decese. Au urmat apoi patruzeci de ani de cercetări intense, culminând cu misterioasele experimente de la Montauk Point, din statul New York, prin care au fost accesate forțe si energii extraordinare, însusi timpul fiind manipulat.

Cronicile călătoriilor în timp subtitrat
[googlevideo=http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=1075922513658340162]
Vizionati online – Cronicile călătoriilor în timp subtitrat II
[googlevideo=http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=5415495937122207838]
Vizionare online – Cronicile călătoriilor în timp subtitrat III
[googlevideo=http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=-8066455698550196923]