Ganduri la ceas aniversar

Eternal dance of life

Eternal dance of life

Au trecut 39 ani 9 ore si 35 minute de cand am venit pe lume, se pare ca inca nu am uitat in totalitate cum este acasa,  acolo, in locul acela de care mi se face dor, fara macar sa stiu ca-mi este dor de el… nu stiu, poate ca sunt eu ciudat, dar am constatat ca atunci cand sunt nostalgic, sunt pentru ca-mi este dor de ceva, in marea majoritate a cazurilor, imi este dor de casa,
de acea casa, care nu este aici, in planul asta, ci intr-un plan indepartat aproape uitat si inaccesibil, acum. Vag imi trec prin fata ochilor mintii imagini sterse si neclare, despre ceea ce cred eu ca este acel acasa, imaginile sunt sterse, dar trairea, este inca intensa, si asta ma face sa fiu nostalgic, in preajma aniversarii zilei mele de nastere, este momentul bilantului, si al constientizarii, stiu ca ar trebui sa ma bucur, sa fiu recunoscator pentru ca traiesc in aceasta lume, ca am ocazia sa fiul linga voi oameni, sa invat cu si de la voi, dar, nostalgia pune  stapanire pe mine, de fapt nu cred ca trece o singura zi fara sa ma gandesc macar putin la ceea ce numesc eu acasa, la acel plan existential, in care eu ma sit ca acasa, sunt sigr ca si multi dintr-e voi simt la fel. Aceasta durere vaga pe care o port in inima in fiecare zi, ca pe o ciudata meninge, ca pe o arsura cronica, infipta adanc in inima mea. In casti picura armonie, in jur este lumina, viata merge mai departe, incapatanata sa treaca peste toate incercarile,  tot asa si eu, merg, … merg, …  merg inainte, pentru ca este singurul drum pe care-l cunosc, desi nu stiu ce mi se va asterne in fata, trebuie sa merg inainte, tot asa cum continui sa respir fara sa ma gandesc ca trebuie sa faca asta, este un macanism imens si bine reglat care ma impinge inainte, pe mine, pe noi, toata creatia asata magnifica, si iluzorie. Am senzatia ca dorm, un somn ciudat, in care visez ca traiesc o viata, si dorm si ma trezesc in ael vis, dar fara a ma trezi in realitate… Poate ca defapt inca dorm, inca nu m-am trezit, poate ca alerg pe campiile quantice, existand in acelasi timp in viitor si in trecut, in prezent, … poate ca nici nu m-am nascut si in acelasi timp am si murit de multe ori, traindu-mi viata aceasta intr-o infinitate de variatiuni posibile, poate de aici si sentimentul bizar, acea senzatie in care stiu ce se va intampla, dar asta doar cu cateva momente inainte sa se intample ceva, iar timpul acela, este asa de scurt in cat tot ce pot face este sa spun ca stiam, dar abia dupa ce s-a intamplat deja, lasndu-mi un gust straniu, un sentiment amestecat de nostalgie si bucurie, de insecuritate si liniste, de neputinta si putere absoluta.

Poate ca totul este plasmuirea imaginatiei mele, poate ca nu este nimic real, singura realitate fiind o lume plina de suferinta, de violenta, pline de fiinte muribunde,
in agonie din clipa nasterii si pana in momentul mortii, moment in care totul se termina. Stiu ca uniii dinre noi sunt religiosi, si nu am nimic impotriva, cel putin in cazul lor exista speranta in ceva ce este dincoleo de moarte, dar din pacate nici religiile, nu ofera un raspuns, nimic concret, nimic sigur, totul este asa invaluit in mister, iar toate faptele pline de har si minune, s-au intamplat asa de demult in cat nimeni, dar absolut nimeni, nu poate spune cu certitudine, ca asa sa intamplat. Dar ce ma uimeste este ca oamenii au credinta, si cred cu tarie in povesti care sunt bazate pe nimic, doar pe niste povesti lipsite de consistenta, indepartate si imposibil de verificat, de aste se numeste credinta, si pentru ca am ajuns la credinta,
pot spune ca nu exista om care sa nu creada, buna oara un ateu o sa-mi spuna ca el nu crede in existenta lui Dumnezeu sau a altor zei buni sau rai, ca nou suntem rezultatul
hazardului, ca nu am fost creati, dar totusi, si ei au credinta, ei cred ca nu cred, dar tot se manifesta aceasta forma bizara, ca un joc de ruleta ruseasca, este credinta,
ceea ce credem cred ca ar trebui sa ne dea un sens sasu altul, dar in acelasi timp, continuam sa existam in acelasi plan, sa luam decizii, sa traim, sa murim, sa ne nastem,
sa mergem mai departe, cu credinta, in ceva, orice ar fi acel ceva. Daca tot nu am de ales, in aceasta privinta a credintei, atunci aleg sa cred, ca putem deveni mai buni, ca putem sa fim iubitori, ca putem sa daruim fara sa urmarim un anume interes, ca putem sa ne bucuram de realizarile celorlati, ca putem sa ne bucuram pentru ca traim in aceasta lume, fie ca este ea doar ca un joc pe computer sau izbitor de adevarata,aleg sa cred ca iuburea mai exista, ca nu suntem singuri – traind in aglomerari urbane – pline de oameni singuri,  aleg sa cred in viata, aleg sa cred ca mai exista bine, ca mai putem sa ne bucuram impreuna, ca viata va continua, ca o sa ne trezim acasa in locul acela de care ne este dor, si ca totul va fi la fel de bine ca inainte de a adormi…

La multi ani Oameni,
Iubirea este raspunsul !

Va multumesc prieteni, pentru tot !

One thought on “Ganduri la ceas aniversar

Comments are closed.